Trăim într-o lume cu mulți „trebuie”. Ei sunt peste tot în jurul nostru, ne împresoară din toate părțile.

V-ați gîndit vreodată câți sunt „trebuie” cu adevărat? 

De cele mai multe ori avem nevoie de acest cuvânt ca să ne explicăm propriile alegeri, sau el ne acoperă de o haină a responsablității.

Spunem „trebuie să…” și e ca și cum o instanță superioară ne obligă să facem acel lucru; îl facem din seriozitate, din dorința de a respecta reguli sociale, din rușinea de a nu fi altfel, din obișnuință, din teama de a nu fi judecați.

Primii ajung la noi din fragedă pruncie, când „trebuie să…” o mulțime de lucruri. Apoi, odată ce creștem, preluăm și noi cuvântul și îl adoptăm cu toată responsabilitatea.

La rândul nostru îl oferim cu generozitate copiilor, ca să îl aibă și ei bine înscris în minte: părinții muncesc mult, pentru că trebuie să aducă bani în casă; trebuie să înveți, ca să crești bine; trebuie să fac această muncă, pentru că ea îmi asigură viitorul.

Dacă am renunța la „trebuie” în favoarea unor alte cuvinte, care nu au același dar de a revolta sau limita copilul interior: ar fi bine, ar fi de preferat, aș vrea…

Doar că, ar fi ca împreună cu aceste schimbări, să acceptăm și să ne asumăm că avem aproape întotdeauna posibilitatea de a alege,  chiar dacă în spatele lui „trebuie” ne protejăm de alegeri pe care le considerăm „rele” pentru noi.

Nu-i așa că „trebuie” să schimbăm ceva?